Ieri am donat sange

Da, ieri am donat sânge. Nu mult. Nu te trage nimeni de vene să te scurgă de tot. Dar important e c-am făcut o faptă bună. Cred.
Sper să fie de folos și să nu facă-careva sângerete,ori tobă din el.
Ce m-a mirat e faptul că n-am avut de așteptat.
În juma` de oră eram întins pe canapea și mi se dădeau palme.
Glumeam.
Pur și simplu m-am întins pe scaun, am întins mâna dreaptă, dupa care a început operația de recoltare.
Nedureros, minim invaziv, nu m-a pleznit nimeni să-mi revin, nu m-a stropit nimeni cu apă, nici bere, ci pur și simplu am așteptat să mi se scurgă ăia 450 ml de sânge și gata.
Nimic complicat, înaintea donării propriu zise ți se face o predonare, o mică înțepătură în deget din care ți se iau două mostre de sănge, lași foaia cu datele personale în care spui ca ești un exemplu pentru societate, că nu bei decât la onomastice și-atunci doar șpriț, după care pleci să faci donarea propriu zisă.

La mine totul a decurs normal.
Normal până la momentul în care am ajuns să-mi ridic cartea de identitate și bonurile de masă(le primești și p`ălea).
Doamna de la ghișeu m-a întâmpinat cu un set de întrebări din care n-am înțeles nimic. Jur !
A trebuit s-o opresc ca să-mi repete.
De trei ori.
Vorbea ca ăia de fac licitații prin America. Îi știți.
Vorbesc repede, și de obicei licitează vaci.
Să vă descriu rapida(foarte rapida) și scurta conversație.

– DoritiDoarBonuriDeMasaZiLiberaSauFaraZiLibera.
DoritiSiAbonamentPeToateLiniileJumatateDinPret?

– Cum?

– DoritiDoarBonuriDeMasaZiLiberaSauFaraZiLibera?
DoritiSiAbonamentPeToateLiniileSau-RenuntatisiLuatiDoarBonurileSiAdeverinta..?

Nimic, nu-nțelegeam. Putea să zică orice.
Cred ca m-a și înjurat.

-Doriți-Doar-Bonuri-De-Masă-Sau-Morții-Tăi-Futu-te-n-Cur-Că-ți-Dă-Zi-Liberă !!!!

Doar că n-a facut-o.

– Doriți-Doar….

– Da ! Doresc doar !

– Aha, poftiți cartea de identitate și tichetele de masă ! (aici a vorbit normal….. !)

Și-am plecat. Tocmai ce renunțasem la un abonament pe RATBV juma` de preț, si nici măcar nu știam.

2 comentarii la “Ieri am donat sange

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *