Eu in bucatarie

M-am hotarat intr-un final, bineinteles impins de foame(imbrancit), sa-mi gatesc ceva, sa-mi prepar ceva de mancare.
Ceva bun, din moment ce-am recurs la planul asta, de multe ori sortit esecului.
Vorba aia, bucataria, se stie, e un loc periculos, risti sa dai foc la ceva, sa inunzi ceva, plus ca e primejdios invartindu-te printre atatea lucruri dubioase, gen, strecuratori, solnite si razatoare.
Am insfacat niste oua direct de sub curul unei gaini, glumesc, din raftul frigiderului, ca n-am ferma pe balcon, apoi am debarasat congelatorul de tot ce se chema punga inghetata ca s-o gasesc pe ea.
Punga cu piept de pui.
Si-am gasit-o, Doamne.
Si-am pupat-o si-am dezmierdat-o si i-am vorbit frumos, am pupat-o iar…. apoi am turnat apa calduta (mi se lipisera buzele de ea).
In fine.
Am extras-o din frigider, plin de respect si recunostinta si-am asezat-o pe blatul din bucatarie, blat uscat, lucios si curat.
M-am frecat pe maini, mi-am facut semnul crucii si-am zambit sigur de sine. Siguranta si precizia sunt gesturi ce ma caracterizeaza in bucatarie. Dar nu ma mai laud ca nu-i frumos.
Mi-am mai facut vreo 4-5 cruci, poate chiar 6 si-am purces catre necunoscut.
Master chef era pe val.
Calare. Deci stiam ce fac. Normal ca stiam.

Tocmai ce-am scapat puiul(piepturile, vreo 4 la numar) pe jos.
Nu-i nimic, continuam. Ne pricepem.
Inca 3 cruci.
Acum nu trebuia decat sa separ bucatile inghetate bocna si sa-mi iau cat pentru vreo doua felii, chiar daca as fi mancat o gaina intreaga, closca cu puii de aur si juma` de tezaur.

Probabil v-ati dat seama ca intentionam sa fac snitele.
Snitele micute, cu coaja aurita, usor stralucitoare si putin crocante.
Apuc puiul bagandu-mi degetele intre doua mici adancituri si trag.
Trag, icnesc, smucesc si…nimic.
Icnesc, trag, smucesc si iar nimic.
Bai, nu se poate ! Ce soarele m…@#%^&#%^&#
Din hol, directia bucatarie se-auzeau sunete, scuturi, sabii, racnete de lupta. Si chiar se ducea o lupta.
Eram in inferioritate. Puiul cool(beton), eu, fleasca si la propriu si la figurat.
Locul unde-mi infipsesem degetele devenise lucios.
Apuc, mai trag o data, si-mi zboara puiul pe parchet de-a lungul lui si izbeste cu putere in usa de la balcon. Vecinii credeau ca mut mobila.
Treaba devenea serioasa iar eu nervos.
Foamea la fel. Nervoasa.
Capトフa proportii incomensurabile. Eram un neanderthalian cu sort cu inimioare si cu un pui in mana.
Ridic bucata de jos ce arata acum ca un conglomerat de gheata preistoric ce-a inghitit (conservat) un pui, si el tot preistoric.
Iau o lingura, o introduc intre bucati si-o indoi. O bag invers o-ndrept.
De foame aveam vedenii. Imi vedeam stramosii chemandu-ma la ei.
Ma petreceau prieteneste pe dupa umeri invitandu-ma in paradis.
Era si puiul cu patru piepturi acolo.

M-am trezit din reverie.
Apa imi curgea de pe blat, rupsese baraje si era cod galben, Adelin Petrisor lua interviuri.
Puiul lucea in continuare.
Ies pe hol, injur si ma-ntorc calm in bucatarie. Eram zen. Linistea ma impresura. Si ce ma mai impresura…
Ma indrept spre sertar de unde iau ciocanu de batut snitele.
Cand ii este foame, omul recurge la masuri disperate. Ii e rusine apoi de slabiciunea de care-a dat dovada.
Nu si mie? Eram calm.
Am luat puiul, l-am pozitionat calm pe un fund de lemn si ghici ce?
I-am futut una. Cu sete, cu patima si dor. Dar si de sus.
Acum aveam materie prima pentru snitele.
Din belsug.
Aveam si pe aragaz si pe blat si sub blat si in sertar.
Eram inconjurat de pui. Aratam ca o closca fericita.

In partea a doua, ptr ca a urmat si partea cu gatitul propriu zis, va voi povesti si cum a decurs operatiunea de prajire.

De fapt va voi povesti chiar acum, cu toate ca, sincer, nici nu stiu cum sa-ncep.
Efortul depus la desclestarea pipeturilor de pui m-a vestejit.
Dar hai sa va zic direct.

Mi-am besicat epiderma. Cu ulei incins.
Doi stropi de-aia animati si plini de voiosie, mi-au sarit pe gat si pe umarul meu rotunjit de muschi in ale gatitului.
Bineinteles, puteau sari oriunde. Pe mana, pe picior, pe buci(glumesc, nu gatesc in curu gol, multe portiuni expuse).
Dar ei, stropii, au preferat o zona sensibila. De fapt, doua.
Gatul meu (portiunea aia care-mi sustine dovleacu) si zona care sustine gatul si capul(umarul).
Si nu ma dadusem cu crema de plaja.
Haoileu !!
Si-am urlat si-am injurat si-am strigat, cantece de veselie am cantat.
De fapt, m-am aruncat la podea.(ca la cursurile despre stingerea incendiilor)
Cu cratita cu tot.
Si m-am rostogolit de doua ori, stanga, trei ori catre dreapta.
Aberez din nou.
Dar pe bune, in momentul ala, chiar mi-as fi dorit s-o fac..
Dar n-am facut-o.
Doar v-am zis, eram zen.
Sursa, eu, pe Netlog.

8 comentarii la “Eu in bucatarie

  1. Vrei numarul unui zugrav? :)))
    In cazul meu e si mai dureros, ca cica sunt femeie…da’ exact asa ma simt si eu in bucatarie…sunt zen pana cand trebuie sa ma apuc de gatit, dupa aia Doamne ajuta! Pana si bucataria mi se pare mica, nici faianta nu mai are culoarea potrivita, tigaia e prea joasa, cratita nu luceste, de abia am spalat aragazul de ce trebuie sa’l murdaresc iar, unde mi’e manusaaa, manusa meaaaa (iar a cazut dupa calorifer), de ce e reteta cu timp de preparare scazut si eu sunt deja de 3 ore in bucatarie si n’am facut nimica, nu mai stiu cum se face, hraneste si laptopul cu resturi menajere, si telefonul, „tata explica’mi ca la prosti, ca eu nu inteleggg”, nu mai am ceapaaa, oare cat trebuie sa stea la cuptor, da’ de ce nu se faceee, moama cate vase, de ce nu mi’a zis nimeni ca mancarea aflata pe foc arde cand o gusti, am uitat sa pun sare, am pus prea multa sare, iti trebuie facultate pentru asta frate, ooo mixerul…partea mea preferata, pe o raza de 3,5 m totul e plin de picatele (lipicioase de cele mai multe ori), amesteca in oala – intoarce snitelul – vezi in cuptor – te trece pipi si toate in acelasi timp (ma simt exact ca la condus cand esti in intersectie si tre’ sa semnalizezi, sa apesi ambreiajul, sa schimbi viteza, sa lasi usor frana, sa iei de volan, sa te uiti in oglinzi, sa suporti tit’tit’urile – in acelasi timp – pai cum sa nu cedezi nervos, sa incepi sa plangi, sa te dai jos din masina si sa alerge instructorul dupa tine prin mijlocul intersectiei)…dar sa ne intoarcem la prima mea iubire, gatitul…
    De fapt alta poveste aveam, povestea zilei Negre, tu cu puiul, eu cu toate…am facut un cocktail olfactiv cu multe arome de ars, care mai de care mai variata…pai am vrut sa fac o prajitura, aveam o ciocolata menajera si am zis s’o folosesc, repede google’it gasit reteta, simpla de tot, cica zicea acolo sa topesc ciocolata in cuptorul cu microunde, eu i’am crezut pe cuvant si…n’ai vrea sa stii cum arata si miroase o ciocolata carbonizata. Trec peste moment, topesc ciocolata clasic, fac maglavaitul, pun in tava, las 30 minute (nu 40 cum ziceau ei), simt un alt miros de ars, uauuuu arata super – pana cand o tai si vad ca’i arsa de la fund pana la juma’te (reciclin bin direct)…baa daca nu mi’a iesit desertul hai sa fac de haleala ca poate poate, felul principal cus-cus (parca asa ii zice), pune mana pe telefon, sunat stanga dreapta, si ce sa vezi…mi’a iesit, era chiar gustos, doar ca…dupa ce am oprit focul nu am mai amestecat si surprizaaa – iar mirosea a ars + tigaia varza de a trebuit sa o arunc…dar de ce n’am amestecat, pai stai asa ca trebuia sa fie si ceva carne la masa : snitele vieneze (tot de pe net), pe care trebuia sa le prajesc in unt cica, si le’am prajit, o tura doar, ca am aflat ca pana si untul se arde, toata bucataria a intrat in ceata, si miroseaaa, nu’ti poti imagina, asta a pus capac (dupa le’am facut clasic in juma’ de tigaie de ulei, sa sara pe toata lumea)…si dupa, am mancat, cu chiu cu vai, cu moralul la pamant, fara desert, cu o tona de vase, cu mult gunoi, si cu minunata reusita de a avea atatea mirosuri de ars in casa in acelasi timp…
    Sunt o gospodina desavarsita, ce sa mai…

    PS Chiar am zis ca scriu si eu doua randuri la blogul asta (de bagare in seama) da’ m’a luat valul :)))

    1. Shhhttt! Aici se discuta calitatea scrierii, nu calitatea anonimei sau a mancarii :).
      Am reusit sa te impresionez prin cat de praf sunt, nu?

    2. Anonima e de calitate, mancarea e ca a mea, deci, traiasca fast food-ul, impinge tava, salamul, sunca presata si ouale fierte si in general mancarea facuta de altii ! Amin !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *