Despre melci

Nu stiu la voi in oras cum e, dar aici(ma refer la Brasov), dupa ploaie nu ies ciuperci. Ies melci.
Oriunde ti-ai arunca privirea, ai da de melci. Pe langa orice gard viu. Melci.
Mai mari, mai mici dar is peste tot. Pe orice straduta ai intra, pioniereste te-ar invalui mega hitul Melc, melc codobelc.
Daca ai reusi sa-i surprinzi(sunt rapizi) chiar si pe strada Sfori, cea mai ingusta strada din tara, ai da de ei. Ii vezi grabindu-se undeva, agitati, tropaind grabiti.
Se duc poate la munca, sa roada o frunza, sa faca si ei de-o paine, de-un graham.
Stii ca-s grabiti dupa uochii iestiti din orbite si dupa pasul apasat. Dar si dupa greutatea ce-o poarta cu mandrie in spate.
E drept, pe straduta de care ziceam, de intra unul, si din sensul opus mai apare cineva, un alt melc, ultimul sosit, chiar daca a avansat ceva, e nevoit sa bage marsarier, sa poate razbi.
Dar in fine, nu vorbim acum despre ingustimea strazii Sforii, nici vorba, ci despre aceste sterse dar minunate fiinte care, chiar daca, la o prima privire nu ne insufla mai nimic, ganditi-va ca putem invata ceva de la ele. Putem invata ca greul se poate duce cu seninatate si zambet pe buze.
Vreti sa spuneti ca voi n-ati vazut melci zambind?! Poate ca, doar, va grabeati si nu le-ati sesizat zambetul discret.
Am fi tentati sa nu-i luam in seama, dar ei, melcii, in trecerea lor prin lume ne pot invata ca greul nu e o povara ci doar un prilej de a ne testa limitele. Putem invata sa lasam o urma a ceea ce suntem. Asa cum fac ei(in fine, ei lasa o dara, dar e dara lor si se bat cu pumnii in piept ca le apartine)
Aaa, n-ati vazut nici melci batandu-se cu pumnii in piept?
Pai veniti dragilor in Brasov.
Veti spune poate ca exagerez, ca militez pentru drepturile lor, dar n-o fac.
Eu doar imi exprim admiratia ptr aceste fapturi ce nu doar o data au fost vitregite de soarta.
Au fost transformate in creme de fata, pentru tratarea arsurilor si a altor imperfectiuni.
Poate ca nu e vorba de acelasi melc vazut de mine, dar, bai tata, e si el un melc. Ca mine, ca tine.
Paron, ca ala de gradina, de livada, de padure, si el din aceiasi familie a Helix Pomatia(va dau si adresa). Un nume ce sugereaza respect.
Mi s-a rupt inima vazand deunazi, un sportiv ce-a luat pe ale sale crampoane, un melc ce in niciun caz nu statea la autostop.
Era cu treburi serioase. Framantari ii tulburau existenta. Avea o casa de-ntretinut si-o rata de platit.
Era vai de cochilia lui.
L-a luat fara a i se cere voie, sechestrat intre protuberantele talpii plastifiata.
Era un melc neajuns la maturitate ce n-a apucat sa guste pe deplin din acest fruct numit, simplu, viata.
Deci, precini virtuali si nu numai, va rog din suflet, cand veti mai vedea un melc venind val vartej pe directia gard viu – strada super aglomerata, luati-l frumos de maneca si cu o vorba buna si-o palma parinteasca pe dupa ceafa(pe dupa ceafa, nu intre uochi ca l-ati nenorocit), schimbati-i traseul.
Va va multumi cu prima ocazie.
Am vazut la festivalul de anul trecut, la Oktoberfest, niste specialiati de melci ce aratau delicios.
N-am gustat, dar sigur, de voi o veti face, sa stiti ca asta e felul lor tainic in care va vor multumi pentru faptul ca odata, cineva, le-a purtat de grija in traseul lor zbuciumat si alert si cu doar cateva grade, le-a deviat directia pe sensul ala bun.
Sursa, eu, pe Netlog.

2 comentarii la “Despre melci

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *