Ca-n filmele indiene

Ce imi place mie la filmele indiene, e ca intotdeauna se canta, indiferent de ce.
Daca unuia ii este furata iubita, geaca de piele sau caseta cu Rukmini, se pune si de-un muzical. Da` muzical de-ala sincron, cu coregrafie si toate alea. Voci pitigaiate…(cam cum se straduieste sa cante Denisa), barbati „fatali” cu camasi inflorate si bronzu pe moaca/cat sa sa faci medalii si ciocane. Cu gesturi teatrale sau cu figuri de oameni abuzati sentimental ori cu zambetu pan` la ceafa. Totul este un cantec si-un dans. Suferinta in India pleaca, ai zice, doar de la lovituri sentimentale. Acolo nimeni nu plange ca n-a luat lichidarea. Eventual se baga cate-un sincron si le trece.
I-a prins politia trecand pe rosu, coboara familionu si baga pe zebra un sincron..
Le-a murit cainele, vaca, boul, baga cate-un sincron.
I-a prins controlu pe tren(sus).. baga cate-un sincron.

Am vazut zilele astea niste clipuri de prin filmele indiene.
Foarte emotionant, cica erau indragostitii intr-o livada de portocali si baiatu asta rapus de sentimentu dragostei o alerga pe tipa printre pomi. Era mirific. O alerga si n-o prindea.
Ca ea era alergatoare metri garduri ceva in genul Maricicai Puica.
Glumesc, normal, totul se desfasura in acel cadru plin de romantism aducator de sensibil si frumos.
Totul se infaptuia ba in pasi de dans, ba pe ritm de muzica.
Fandari si ghidusii, ingenucheri si apucari usoare de mana etc.
Ideea e ca tipa ii tot aluneca printre degete si era naspa, ca ăsta canta de-i flutura coarda vocala si mai era si verde in genunchi ca/crestea si iarba pe-acolo, nu numai chiparosi si portocali.
Iar ea era o incoruptibila (era sa zic impenetrabila) si pe langa asta, din inertie, ii mai scapa astuia si crengi si crăci fara numar, peste moaca, respectiv peste uochi in incercarea de-a se piti in dosul pomilor.
Dar el nu se lasa, era un temerar.
Pacat ca-i tot aluneca din maini.
Ii aluneca/ca tipa alerga precum o gazela, cu mainile incercand sa cuprinda lumea…cu livada cu tot. A cuprins si cativa pomi in brate ce nu i-a vazut. Dansa si fremata, topaind in cerc(sau elipsa..tre sa revad sa fiu sigur).
Dar asta era jocul dragostei, al nemarginitei iubirii. Nimeni nu abandona.
De ce-ar fi facut-o, doar se iubeau.
Mult.
O data, de doo ori, de trei…
Si chiar nu stiu, dar am avut impresia ca la un moment dat si pasarile ii acompaniau in dansul si frenezia lor.
Zburau pitpalaci imprejur, le aruncau cununi de flori pe cap.
Albinele si ele zumzaiau linistite scuturand viguros polen, din aripi…un porumbel alb cu o ramura de maslin sau dafin,(si aparut de nu stiu unde, ca nu era din scenariu), trecu disperat prin cadru, el fiind urmarit de-un uliu…veverite facand jonglerii cu nuci..
Ce mai, era de vis.
Aflandu-ma sub imperiul emotiilor, in incercarea de-a-mi stapanii plansu cu inevitabilii muci, am creat si eu un sincron din tastele Alt+F4, deoarece putin inainte, il revazusem pe tip revenind cu un casetofon, precum moldovenii pe vremuri, cand ieseau in pauza dintre materiile UTM si MOM, la agatat de tipe, pe melodii de la Generic.
Ce vorbesti frate…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *