Ajutoarele de dupa `89

Eram in perioada de dupa `89. Ajutoarele din strainatate ce se ofereau in scoli erau la ordinea zile iar bucuria pe masura.
Primeam haine, incalaminte, vitamine efervescente(vitamine ce trebuiau luate cate una pe zi- eu luam un pic mai multe – juma` de tub )
Apareau cei responsabili cu impartitul cadourilor, si le desartau de prin saci si cutii, pe banca, pe banci.
Invingatorii capatau crema, invinsii, drojdia.
Deci dupa ce imparteam coate si luam picioare in cap, plecam radiind ca niste becuri cu incandescenta sa vedem cum ne vin, daca ni se potrivesc si daca/ chiar ne plac. (e vorba de haine…nu-mi asortam vitaminele cu restul tinutei)
Majoritatea aratam ca decupati din „Urzica”, dar tocmai ce inventam cuvantul „cool”.
Cool era si perechea mea de cizme galbene, cizme turnate, avand pe talpa verde, frumos incadrat, un soare si el tot galben(deci si in Germania soarele era la fel)
Cand le purtam, laudarosul de mine, mai ca-ncepea sa semnalizeze cu degetul indreptat catre ele.
Imi amintesc ca-mi erau mici. Dar le purtam.
Erau atat de mici incat cand mi le dadeam jos, zgariam parchetul cu unghiile de la picioare.
Nu, n-aveam parchet. Aveam linoleum. Il zgariam p`ala.

Primeam si alimente, conserve, dulciuri in special, bomboane gen TopiTop, acadele etc.
V-am zis, pana sa ti le insusesti, primeai coate si erai calcat pe cap. La propriu.
Colega mea, Catalina a fost calcata pe deget.
La dus.
Si la intors.
Nu, nu tinea degetu in gura.

In afara de cizmele mele cu soare pe tapla, soarele ma-sii, ca tare ma strangeau, imi amintesc de-o pereche de pantaloni albi. Lumina vietii mele.
I-am luat razand si sarind in sus de bucurie.
I-am probat plangand cu muci cand am vazut cat imi sunt de mari.
Nu-mi doream decat sa cresc. Incapeau doi ca mine in perechea aia.
Dar cum doi ca mine nu sunt, i-am purtat vreo 4-5 ani mai tarziu cand m-am mai implinit oleaca.
Ce sa va mai zic, imi placeau de ma cacam pe mine(nu si cand ii purtam)
Eram in stare sa intru si la piscina cu ei. Sa merg si la priveghi…
Prima data i-am purtat la un majorat al unei prietene. Mergeau singuri, eu doar indicam unde vreau. De pantaloni vorbesc.
Erau lungutzi si calcam pe ei. Calcau si altii.(ma refer la momentul cand dansam….deci nu veneau la mine, ma calcau pe surplusul de material si plecau, ce mama naibii…?!)
Mi-i ridicam iar. Invidiosii erau in stare sa ma lase in curu gol.
Pot spune cu mandrie si sinceritate in taste ca mi se cam facea cu uochiu.
Prima victima, o chema Oana, nici n-a stiut ce-a lovit-o. In fine, nefacand fata presiunii de a fi cu un macho man(deci nu mucea man) cu pantaloni albi, putin bufanti, a disparut din peisaj, subit.
Deci prima a disparut neasteptat.
A doua s-a scuzat..
A treia nici n-a mai venit. Dar sigur o batea gandu..
In fine, cam asta e povestea pantalonilor mei albi.

Sa revenim la ajutoarele noastre. Imi amintesc si de bluza mea albastru turcoaz ce se incheia cu fermoar, la gat.
Pfoai, ca bine ma mai prindea. Am probat-o si-am spalat-o. Apoi iar am probat-o.
Greseala !
Aratam ca o dansatoare din buric ce-o taia cacarea iar presiunea ce simteam in tartacuta ar fi putut umfla lejer trei anvelope de tractor.
P`alea din spate.
Asa de mult intrase la apa..

Si-acum ca sa revin la ajutoarele noastre si sa si inchei, ( ca poate cei mai noi de aici, necunoscandu-ma, vor incepe sa creada chiar tot ce scriu) , am o nelamurile.
Printre conservele ce ne veneau, bineinteles, ca si ajutoare, nu pricep ceva…
De ce, mama dracu, ne aduceau si conserve cu ciorba de fasole?!
Vorba aia, traiam in Romania. Deci haleam fasole, everytime.
Resursele noastre de gaze ce ne-ar sustine chiar si de acum trei`jde ani inainte, de unde credeti ca sunt?
Spuneti voi, cum se poate asa ceva ?!
Deci ca sa n-o mai lungim va zic doar atat…Ma simt jignit !
Sa vina sa-si ia pantalonii albi inapoi.
Ma pish pe ei ! Si va las si pe voi.
Dupa care ii dau jos de pe mine..

Hoo ! Mai glumeste omu`…nu tre` sa va imbulziti asa ….!!
Sursa, eu, pe Netlog.

4 comentarii la “Ajutoarele de dupa `89

  1. Cica, nu tinea degetul in gura . :))
    Pana la urma oriunde l-ar fi tinut, tot se solda cu fracturi. Era nebunie pa vremea aia, numai gandul ca mai prinzi guma de mestecat peste nu stiu ce vreme, te facea sa te bati pentru ea.

    1. Bai, asa e. Tinand cont ca o faceam uneori din grau….Il mestecam pana faceam guma. Deci da, eram in stare sa i-o fur omului din gura, s-o mestec si eu. 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *